Ne maturizăm la umbra unei frunze;
de cele mai multe ori,
ignorăm plasa de păianjen
întinsă sub greutatea boabelor de rouă.
Spre exilul în devălmășia eternității,
vântul sorţii ne leagănă clipele
în hamacul arahnidei –
puntea suspinelor elegiace.
În anticameră,
cineva toarce firul timpului,
ca o sentinţă provizorie,
şi organizează cursuri de ţesut,
ca o pedeapsă delicată.
Mizând perla din ultimul fir de nisip,
sub voalul de-argint al razelor de lună,
inima joacă barbut cu chica-voinicului.
Scenariu de mătase
cu clipe ostenite
pentru o tăcere perfectă.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 1O decembrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu