miercuri, 13 decembrie 2017

DO(A)R N(EST)INS














Am aşteptat venirea iernii cu oarecare temei,
În suflet, având amprenta frumuseţilor etalate
Când cerul neobosit se-aşternea sub paşii mei
Dăruind o lume mirifică de zăpezi imaculate.

Neprihănit, veşmântul era suveran peste tot,
Vântu-şi doinea viaţa nomadă prin arbori,
În lungile troiene călătoare, mă strecuram-înot
Şi, pe-obrajii mei voioşi, bucuria desena bujori.

Din tâmplele-aşteptării, azi, iarna face salt
Peste trupul timpului şi pe sufletul de vulg;
Se cern doar vise hibernale din marele nalt
Și, din când în când, mai calcă câte-un fulg.

E totuşi iarnă şi peste ţarinile dezgolite, terne,
Cu sate-mpuținate prăfuite, din țărani, dezertând
Aş vrea să văd ninsoarea rutinată cum se-aşterne
Şi glasul iernilor de-altădat′, în pieptu-mi, curgând.

Pentru sănătatea naturii şi a noastră eutrofie,
Te rog, Doamne-sfinte, acum, în postul mare
Ca o extinsă ană manolică, rugămintea să-mi fie
Zidită într-o binecuvântare cu chip de ninsoare.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 13 decembrie)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu