Din lutul pilduit doar trunchiurilor de ulcioare,
Plămădit cu muguri de lumină-n stropi de rouă,
Desferecat, cândva, într-o disimetrie creatoare,
Am devenit izvodul viu, hoinar, în lumea nouă.
N-am permis nimănui să-mi obtureze impulsul
De-a savura nestingherit tot inventarul sorții,
Am smuls, hotărât și lucid, cu privirea și pulsul,
Bucuriile sau durerile, indiferent de proporții.
Uneori, din zei uitați mi-am făcut camarazi,
M-au mulțumit atât puținul, cât și binele,
Am împăturit toate colțurile lumii, iar, azi,
Parfumul amintirilor îmi fulgeră narinele.
Catarg de orizonturi, flămând întru simțire,
Pe-altarul cuvântului, încerc să mă jertfesc,
Îmbrățișându-l cu nestinsa flacără de insoțire,
A nopților de vise nedormite ce mă ispitesc.
(Drobeta-Turnu Severin, 2017, O7 decembrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu