VEȘNICĂ-I DOAR SCHIMBAREA (Inspirată de poezia lui P. B. Shelley ,,Mutability”, tradusă în spiritul, nu în litera, poetului prin ,,E veșnică pe lume doar schimbarea”)

 

 

 

 

 

 

 

Suntem corăbii ispitite pe valurile vieții furioase,

Răsfățate cu dragoste de larg și cu-nsingurare,

Ale căror aripi învergate se prăbușesc fastidioase

Atunci când destinul dă comanda de-acostare.

Suntem granule de siliciu pe nisipuri mișcătoare,

Ce zâmbesc, în toiul nopții, când le-atinge luna;

Într-o clipă-și arată molcomirea lor strălucitoare

Și-apoi dispar în bezna veșniciei pentru totdeauna.

Suntem doar fragile trestii gânditoare, vibrând

Într-un spațiu convențional, sub fiecare boare;

Nicio umbră sau frunză din trupul lor plăpând,

Cu celelalte surate, nu obiectivează asemănare.

Când stelele crugului nu vor mai scăpăra

În ochii cu care-aprindeam cândva universul,

Cu multă greutate, mai putea-vom apăra,

În această existență, mândria și interesul.

Când năzuințele nu mai au aripi și cer pentru zbor,

Rămâne-va sufletul din noi să-și descheie cămașa

Cu mâna altui adevăr absolut, constelat și izbăvitor

Pe care îngerii-l vor stimula din interior cu cravașa.

Fremătăm înspăimântați printre bucurii și dureri,

Căutând motive să ne prejmuim cu dorințe cărarea;

Pentru nimeni, mâine nu mai poate fi ce-a fost ieri,

Omniprezentă și veșnică, fiind doar schimbarea.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 15 decembrie)