vineri, 29 decembrie 2017

DOAR POETUL












Gestionar de vise, rebel al condiției umane,
Peregrin solitar pe-orbite necolindate încă,
Are cel mai frumos rost ce poate să emane
Din doru-i nemărginit și-o ispită adâncă.

Cu-aripi de cuvinte spre crugul sideral,
Înalță perle de gând în zboruri asumate,
Le transcende-n sacrificiul atemporal,
După o existență de tăceri nestemate.

Învinovățit de iubiri perpetuum mobile,
Numai poetul scrie cu raze de lună
Prefirate-n clepsidra cu metafore nobile
Pe care le nemurește-nainte s-apună.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 29 decembrie)

duminică, 24 decembrie 2017

ÎN SEARA ASTA



 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Chiar dacă ferestrele nu mai înrămează ninsori,
Prietene drag, cu gândul meu dalb, te cuprind;
Mă alătur luminoaselor grupuri de colindători
Şi-ţi dăruiesc din nufărul iubirii mele un colind.

În sinea-mi, mă întreb mereu ce-am fi fost
Dacă nu s-ar fi născut mesianicul Hristos?
Nimic, în această lume, n-ar fi avut rost
Fără spiritul Său călăuzitor şi luminos!

Ca unic stihar divin pe sufletul tău etereu,
Magia acestui sfârşit de an să te cuprindă,
Iar Crăciunul sfânt în care ai crezut mereu,
Cu bucurii, să-ţi umple casa până-n grindă!

În noaptea de-mplinire, vis şi binecuvântare,
Iubirea Domnului peste familie-ți pogoară,
Stele să se-aprindă şi să lucreze fără încetare
Pentru toţi cei dragă de-acum şi de odinioară!

Cu sufletul curat, s-aprindem lumina-n candela stinsă,
Să nu rătăcim nicio şansă de-a deveni mai buni!
Pentru speranţă, să punem credinţă şi s-o lăsăm aprinsă!
În astă lume plină de nuanţe, se mai pot înfăptui minuni.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 24 decembrie)

miercuri, 20 decembrie 2017

RONDELUL DRUMULUI VIEȚII














Că-i denivelat sau întindere plană,
Cu trafic à la légѐre sau poate dens,
Drumul viețuirii are-un singur sens
Pe care se petrece condiția umană.

Nicicând cu vremurile în consens,
La fiecare pas, întinde o capcană,
Că-i denivelat sau întindere plană,
Cu trafic à la légѐre sau poate dens.

La chemarea clipei, volens-nolens,
Când Hesperus licărește suverană,
Retina dorului developează suzerană
Privind drumul înapoi pe contrasens,

Că-i denivelat sau întindere plană.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 2O decembrie)

duminică, 17 decembrie 2017

RONDELUL NOPȚII




 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Noaptea este felinarul gândurilor
Spre zări de cuprinderi necercetate;
Ideile îndrăznețe aparțin stiharilor
Când toată lumea doarme în cetate.

Pe nemărginita miriște a cerurilor,
Înfloresc candele pentru eternitate;
Noaptea este felinarul gândurilor
Spre zări de cuprinderi necercetate.

Cântul cocoșilor la revărsatul zorilor
Străluminează cu-a lui solemnitate;
Cugetând asupra menirii îngerilor,
Vedem visele ruinându-se-n realitate.

Noaptea este felinarul gândurilor.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 17 decembrie)

sâmbătă, 16 decembrie 2017

RONDEL MARIN ÎN AMURG














Soarele strălucind ca-n toiul verii,
Deși e miezul iernii-acum la mare;
Marea sărutând țărmu-n pragul serii
În galopul armăsarilor de sare.

Spectacol de putere oferit vederii,
Când luna se aprinde-n depărtare,
Soarele strălucind ca-n toiul verii,
Deși e miezul iernii-acum la mare.

În aer, pescărușii reperând cărare
Între coarnele-aurite ale secerii,
În larg, doar herghelii migratoare...
Feerie într-un decor de reverii

Cu soarele strălucind ca-n toiul verii.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 16 decembrie)

vineri, 15 decembrie 2017

VEȘNICĂ-I DOAR SCHIMBAREA (Inspirată de poezia lui P. B. Shelley ,,Mutability”, tradusă în spiritul, nu în litera, poetului prin ,,E veșnică pe lume doar schimbarea”)




 
 
 
 
 
 
 
Suntem corăbii ispitite pe valurile vieții furioase,
Răsfățate cu dragoste de larg și cu-nsingurare,
Ale căror aripi învergate se prăbușesc fastidioase
Atunci când destinul dă comanda de-acostare.

Suntem granule de siliciu pe nisipuri mișcătoare,
Ce zâmbesc, în toiul nopții, când le-atinge luna;
Într-o clipă-și arată molcomirea lor strălucitoare
Și-apoi dispar în bezna veșniciei pentru totdeauna.

Suntem doar fragile trestii gânditoare, vibrând
Într-un spațiu convențional, sub fiecare boare;
Nicio umbră sau frunză din trupul lor plăpând,
Cu celelalte surate, nu obiectivează asemănare.

Când stelele crugului nu vor mai scăpăra
În ochii cu care-aprindeam cândva universul,
Cu multă greutate, mai putea-vom apăra,
În această existență, mândria și interesul.

Când năzuințele nu mai au aripi și cer pentru zbor,
Rămâne-va sufletul din noi să-și descheie cămașa
Cu mâna altui adevăr absolut, constelat și izbăvitor
Pe care îngerii-l vor stimula din interior cu cravașa.

Fremătăm înspăimântați printre bucurii și dureri,
Căutând motive să ne prejmuim cu dorințe cărarea;
Pentru nimeni, mâine nu mai poate fi ce-a fost ieri,
Omniprezentă și veșnică, fiind doar schimbarea.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 15 decembrie)

miercuri, 13 decembrie 2017

DO(A)R N(EST)INS














Am aşteptat venirea iernii cu oarecare temei,
În suflet, având amprenta frumuseţilor etalate
Când cerul neobosit se-aşternea sub paşii mei
Dăruind o lume mirifică de zăpezi imaculate.

Neprihănit, veşmântul era suveran peste tot,
Vântu-şi doinea viaţa nomadă prin arbori,
În lungile troiene călătoare, mă strecuram-înot
Şi, pe-obrajii mei voioşi, bucuria desena bujori.

Din tâmplele-aşteptării, azi, iarna face salt
Peste trupul timpului şi pe sufletul de vulg;
Se cern doar vise hibernale din marele nalt
Și, din când în când, mai calcă câte-un fulg.

E totuşi iarnă şi peste ţarinile dezgolite, terne,
Cu sate-mpuținate prăfuite, din țărani, dezertând
Aş vrea să văd ninsoarea rutinată cum se-aşterne
Şi glasul iernilor de-altădat′, în pieptu-mi, curgând.

Pentru sănătatea naturii şi a noastră eutrofie,
Te rog, Doamne-sfinte, acum, în postul mare
Ca o extinsă ană manolică, rugămintea să-mi fie
Zidită într-o binecuvântare cu chip de ninsoare.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 13 decembrie)

marți, 12 decembrie 2017

ONDINĂ













Efemer e-al vieții val
Ce ne scurge spre aval
Izbiți puternic de mal
Din prival în alt prival
Alunecând pe prăval
Până-n zarea de opal
Ademeniți de chimval
Spre sezonul estival
Pentr-un boț de cașcaval
Și un loc la carnaval.

Viața este ca o arcă
Atât de efemeră parcă
E făcută dintr-o jarcă;
Abia apucă de te-mbarcă,
Cu de toate te încearcă,
Te trece, nu te remarcă,
Stors de vlagă, te debarcă,
În cele din urmă, marcă
Și, de umbră, te descarcă,
În primordiu, să te-ntoarcă.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 12 decembrie)

duminică, 10 decembrie 2017

RONDELUL PĂSĂRII PHÖENIX
















Pasăre-simbol a revoluției solare
Ce, transformată-n cenușă, renaște;
Chiar dacă fiecare ardere o doare,
Învie repetat în propriile-i moaște.

Sămânță cu aripi căzută-n cenușare
Mirosul de smirnă spre-a-l cunoaște,
Pasăre-simbol a revoluției solare
Ce, transformată-n cenușă, renaște.

Imagine-mit de frumusețe răpitoare,
Foc creator din care lumea se naște,
Poate fi acea speranță regeneratoare
Reflectată-n esența Sfintelor Paște,

Pasăre-simbol a revoluției solare.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 1O decembrie)

VIAȚA CA O ȘUBREDĂ URZEALĂ


Ne maturizăm la umbra unei frunze;
de cele mai multe ori,
ignorăm plasa de păianjen
întinsă sub greutatea boabelor de rouă.

Spre exilul în devălmășia eternității,
vântul sorţii ne leagănă clipele
în hamacul arahnidei –
puntea suspinelor elegiace.

În anticameră,
cineva toarce firul timpului,
ca o sentinţă provizorie,
şi organizează cursuri de ţesut,
ca o pedeapsă delicată.

Mizând perla din ultimul fir de nisip,
sub voalul de-argint al razelor de lună,
inima joacă barbut cu chica-voinicului.

Scenariu de mătase
cu clipe ostenite
pentru o tăcere perfectă.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 1O decembrie)

sâmbătă, 9 decembrie 2017

SPECTATOR


















Spre răsăritul vieţii, urcuşul răzbind,
Se desăvârşesc cu ascensorul solar
Fixat de grumazul zenitului polar;
La capătul dinspre lumină, protocolar,
Zorii ne introduc în viaţă zâmbind.


Am primit în dar o clepsidră de sânge
Să marcăm ritmul şi măsura în toate:
De la aproape, prin aici, până departe,
De la humă, prin viaţă, până la moarte…
Într-un spaţiu care continuu se restrânge.


Ca un neputincios observator,
În lupta dintre instinctul vieţii
Şi geniul incontestabil al morţii,
Încercând să desluşim taina sorţii,
Suntem îngroziţi de cerbicia lor.


Când ne caută un anume contabil
Să ne socotească contorul sideral,
Deşi totul pare nefiresc de normal,
Concluzionăm absolut informal
Că sensul vieții este necomutabil.


(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O9 decembrie)

vineri, 8 decembrie 2017

SENSUL VIEȚII














Captivă-n matricea timpului în interspațiu,
Plăntăluind semințele unor noi începuturi,
Viața are un sens atent modelat cu nesațiu
Indiferent de formă, structură sau inputuri.

Trăim în iureșul unui univers, condiționat,
Într-o nesăvârșită dezvăluire și regenerare,
Nelăsând niciun gest pozitiv nedezdăunat
Și, nedisciplinată la timp, nicio eroare.

Îndemnată de mareea interioară a augustului
La fel cum oceanul atins de-a lunii incidență,
Viața complinește formula nemărginitului
În care să-și oglindească propria esență.

Închipuiri de tot felul, nădăjduim-nencetat,
Clădim castele de nisip pentru orice popas,
Doar pășind, ne dumerim de unde-am plecat
Și-ajungem până unde, definitiv, am rămas.

Depunând amprentele-n fosile drept arvună,
Simbol al existenței filozofale dospinde,
Viața este și va rămâne pentru totdeaună
O parte din veșnicia de care se desprinde.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O8 decembrie)