Nu-i nici măcar o umbră de-ndoială:
Mergând spre lumină, ne urmează,
Când ne-ndepărtăm de ea cu sfială,
Umbra ne precede și ne-avertizează.
În lipsa-i de culoare, ne-nsoțește
Ca o punte dăruită înspre viață
Întinsă de lumina care izvorăște
Din fiece chemare la o nouă dimineață.
În tăcere, își motivează potențialul
Radiind din personalitatea-i eternă
Atunci când își strânge la piept materialul
Învăluindu-l cu afectivitate maternă.
Iar în vremurile grele, de restriște,
Când întunericul, cu putere, apasă,
Doar nechipul nu-i în stare să riște
Și,-n dangătul clipei, lasă umbra acasă.
Când adumbrit de umbră, pentru adăpost,
Cu lutul și cu rădăcinile, se lasă deprins,
Umbra umbrei se cuibărește-n necuprins
Și-și caută dublura, dar totu-i făr-de rost.
(Drobeta-Turnu Severin, 2017, 19 aprilie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu