PRIMĂVARA DIN MINE

Ai venit şi anul acesta la timp, primăvară,

Să viscoleşti petale-n modul tău specific,

Să-mi întreţii acel spirit de copil ce-odinioară

Nu-şi găsea astâmpăr peste-a ta verde hotară

Şi cu care doresc din nou să mă identific.

Un glas de clopot se aude-n depărtare

– De parc-ar veni de dincolo de viaţă –

Într-o nestăvilită libertate de mirare,

Ce,-n mine, enigmatic, se dezgheaţă,

Îşi poartă dangătul pe-a inimii cărare.

În pofida timpului ce parcă zboară

Şi-a forţelor care-i grăbesc asaltul,

Binecuvântat de-această primăvară,

În şuvoiul inimii sărutând înaltul,

Mă regăsesc copil: a câta oară?

Căutând sensul vieţii în a naturii povaţă,

Primenindu-se, spiritul şi sufletul întineresc;

Prin exemplul personal, primăvara mă-nalţă

Şi mă face să simt din plin ceea ce numesc

Cu cel mai binecuvântat dintre cuvinte: viaţă.

(Drobeta-Turnu Severin, 2017, O1 aprilie)