Gând împovărat cu amintiri

Îmi plac locurile liniștite

cum sunt, bunăoară, nopțile;

mai ales atunci când nu-i nimeni în preajmă.

Ajung să aflu mai multe despre mine.

Răspântie-ntre pierderi și regăsiri,

într-o colaborare intimă cu nisipul,

fiecare gând e un fel de plajă retorică.

Cu pași împletind infinitul,

fără să ating ceva,

fără să las vreo urmă,

după mângâieri dulci sau pasiuni furtunoase,

în suspinul sinelui și-al brizei,

simt răceala gustului de sare pe buze

cum se furișează pe poarta inimii

de pe-ntinderea îmbelșugată de sidef

pe care-o îmbracă-n dantelă de aur răsăritul.

Amintirile mă înconjoară ca niște păsări heraldice.

Într-un exil provizoriu,

pe hotarul dintre noapte și zi,

rătăcesc precum Ulisse pe-o mare agitată.

Vin zorii.

Trag o perdea de lumină peste lume.

Caii sălbatici nechează și lovesc cu copite de vânt în parapet.

Valuri mici cu palme moi și albe șterg urmele de pași înscrise pe nisip.

În carena sufletului meu labirint,

răscolind parfumul amintirilor,

scoica mi-aduce marea-n timpane.

Orice mângâiere oferită pare o trădare.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O8 aprilie)