DOAR POETUL

Gestionar de vise, rebel al condiției umane,

Peregrin solitar pe-orbite necolindate încă,

Are cel mai frumos rost ce poate să emane

Din doru-i nemărginit și-o ispită adâncă.

Cu-aripi de cuvinte spre crugul sideral,

Înalță perle de gând în zboruri asumate,

Le transcende-n sacrificiul atemporal,

După o existență de tăceri nestemate.

Învinovățit de iubiri perpetuum mobile,

Numai poetul scrie cu raze de lună

Prefirate-n clepsidra cu metafore nobile

Pe care le nemurește-nainte s-apună.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 29 decembrie)

ÎN SEARA ASTA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Chiar dacă ferestrele nu mai înrămează ninsori,

Prietene drag, cu gândul meu dalb, te cuprind;

Mă alătur luminoaselor grupuri de colindători

Şi-ţi dăruiesc din nufărul iubirii mele un colind.

În sinea-mi, mă întreb mereu ce-am fi fost

Dacă nu s-ar fi născut mesianicul Hristos?

Nimic, în această lume, n-ar fi avut rost

Fără spiritul Său călăuzitor şi luminos!

Ca unic stihar divin pe sufletul tău etereu,

Magia acestui sfârşit de an să te cuprindă,

Iar Crăciunul sfânt în care ai crezut mereu,

Cu bucurii, să-ţi umple casa până-n grindă!

În noaptea de-mplinire, vis şi binecuvântare,

Iubirea Domnului peste familie-ți pogoară,

Stele să se-aprindă şi să lucreze fără încetare

Pentru toţi cei dragă de-acum şi de odinioară!

Cu sufletul curat, s-aprindem lumina-n candela stinsă,

Să nu rătăcim nicio şansă de-a deveni mai buni!

Pentru speranţă, să punem credinţă şi s-o lăsăm aprinsă!

În astă lume plină de nuanţe, se mai pot înfăptui minuni.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 24 decembrie)

RONDELUL DRUMULUI VIEȚII

Că-i denivelat sau întindere plană,

Cu trafic à la légѐre sau poate dens,

Drumul viețuirii are-un singur sens

Pe care se petrece condiția umană.

Nicicând cu vremurile în consens,

La fiecare pas, întinde o capcană,

Că-i denivelat sau întindere plană,

Cu trafic à la légѐre sau poate dens.

La chemarea clipei, volens-nolens,

Când Hesperus licărește suverană,

Retina dorului developează suzerană

Privind drumul înapoi pe contrasens,

Că-i denivelat sau întindere plană.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 2O decembrie)

RONDELUL NOPȚII

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Noaptea este felinarul gândurilor

Spre zări de cuprinderi necercetate;

Ideile îndrăznețe aparțin stiharilor

Când toată lumea doarme în cetate.

Pe nemărginita miriște a cerurilor,

Înfloresc candele pentru eternitate;

Noaptea este felinarul gândurilor

Spre zări de cuprinderi necercetate.

Cântul cocoșilor la revărsatul zorilor

Străluminează cu-a lui solemnitate;

Cugetând asupra menirii îngerilor,

Vedem visele ruinându-se-n realitate.

Noaptea este felinarul gândurilor.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 17 decembrie)

RONDEL MARIN ÎN AMURG

Soarele strălucind ca-n toiul verii,

Deși e miezul iernii-acum la mare;

Marea sărutând țărmu-n pragul serii

În galopul armăsarilor de sare.

Spectacol de putere oferit vederii,

Când luna se aprinde-n depărtare,

Soarele strălucind ca-n toiul verii,

Deși e miezul iernii-acum la mare.

În aer, pescărușii reperând cărare

Între coarnele-aurite ale secerii,

În larg, doar herghelii migratoare...

Feerie într-un decor de reverii

Cu soarele strălucind ca-n toiul verii.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 16 decembrie)

VEȘNICĂ-I DOAR SCHIMBAREA (Inspirată de poezia lui P. B. Shelley ,,Mutability”, tradusă în spiritul, nu în litera, poetului prin ,,E veșnică pe lume doar schimbarea”)

 

 

 

 

 

 

 

Suntem corăbii ispitite pe valurile vieții furioase,

Răsfățate cu dragoste de larg și cu-nsingurare,

Ale căror aripi învergate se prăbușesc fastidioase

Atunci când destinul dă comanda de-acostare.

Suntem granule de siliciu pe nisipuri mișcătoare,

Ce zâmbesc, în toiul nopții, când le-atinge luna;

Într-o clipă-și arată molcomirea lor strălucitoare

Și-apoi dispar în bezna veșniciei pentru totdeauna.

Suntem doar fragile trestii gânditoare, vibrând

Într-un spațiu convențional, sub fiecare boare;

Nicio umbră sau frunză din trupul lor plăpând,

Cu celelalte surate, nu obiectivează asemănare.

Când stelele crugului nu vor mai scăpăra

În ochii cu care-aprindeam cândva universul,

Cu multă greutate, mai putea-vom apăra,

În această existență, mândria și interesul.

Când năzuințele nu mai au aripi și cer pentru zbor,

Rămâne-va sufletul din noi să-și descheie cămașa

Cu mâna altui adevăr absolut, constelat și izbăvitor

Pe care îngerii-l vor stimula din interior cu cravașa.

Fremătăm înspăimântați printre bucurii și dureri,

Căutând motive să ne prejmuim cu dorințe cărarea;

Pentru nimeni, mâine nu mai poate fi ce-a fost ieri,

Omniprezentă și veșnică, fiind doar schimbarea.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 15 decembrie)

DO(A)R N(EST)INS

Am aşteptat venirea iernii cu oarecare temei,

În suflet, având amprenta frumuseţilor etalate

Când cerul neobosit se-aşternea sub paşii mei

Dăruind o lume mirifică de zăpezi imaculate.

Neprihănit, veşmântul era suveran peste tot,

Vântu-şi doinea viaţa nomadă prin arbori,

În lungile troiene călătoare, mă strecuram-înot

Şi, pe-obrajii mei voioşi, bucuria desena bujori.

Din tâmplele-aşteptării, azi, iarna face salt

Peste trupul timpului şi pe sufletul de vulg;

Se cern doar vise hibernale din marele nalt

Și, din când în când, mai calcă câte-un fulg.

E totuşi iarnă şi peste ţarinile dezgolite, terne,

Cu sate-mpuținate prăfuite, din țărani, dezertând

Aş vrea să văd ninsoarea rutinată cum se-aşterne

Şi glasul iernilor de-altădat′, în pieptu-mi, curgând.

Pentru sănătatea naturii şi a noastră eutrofie,

Te rog, Doamne-sfinte, acum, în postul mare

Ca o extinsă ană manolică, rugămintea să-mi fie

Zidită într-o binecuvântare cu chip de ninsoare.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 13 decembrie)

ONDINĂ

Efemer e-al vieții val

Ce ne scurge spre aval

Izbiți puternic de mal

Din prival în alt prival

Alunecând pe prăval

Până-n zarea de opal

Ademeniți de chimval

Spre sezonul estival

Pentr-un boț de cașcaval

Și un loc la carnaval.

Viața este ca o arcă

Atât de efemeră parcă

E făcută dintr-o jarcă;

Abia apucă de te-mbarcă,

Cu de toate te încearcă,

Te trece, nu te remarcă,

Stors de vlagă, te debarcă,

În cele din urmă, marcă

Și, de umbră, te descarcă,

În primordiu, să te-ntoarcă.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 12 decembrie)

RONDELUL PĂSĂRII PHÖENIX

Pasăre-simbol a revoluției solare

Ce, transformată-n cenușă, renaște;

Chiar dacă fiecare ardere o doare,

Învie repetat în propriile-i moaște.

Sămânță cu aripi căzută-n cenușare

Mirosul de smirnă spre-a-l cunoaște,

Pasăre-simbol a revoluției solare

Ce, transformată-n cenușă, renaște.

Imagine-mit de frumusețe răpitoare,

Foc creator din care lumea se naște,

Poate fi acea speranță regeneratoare

Reflectată-n esența Sfintelor Paște,

Pasăre-simbol a revoluției solare.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 1O decembrie)

VIAȚA CA O ȘUBREDĂ URZEALĂ

Ne maturizăm la umbra unei frunze;

de cele mai multe ori,

ignorăm plasa de păianjen

întinsă sub greutatea boabelor de rouă.

Spre exilul în devălmășia eternității,

vântul sorţii ne leagănă clipele

în hamacul arahnidei –

puntea suspinelor elegiace.

În anticameră,

cineva toarce firul timpului,

ca o sentinţă provizorie,

şi organizează cursuri de ţesut,

ca o pedeapsă delicată.

Mizând perla din ultimul fir de nisip,

sub voalul de-argint al razelor de lună,

inima joacă barbut cu chica-voinicului.

Scenariu de mătase

cu clipe ostenite

pentru o tăcere perfectă.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 1O decembrie)

SPECTATOR

Spre răsăritul vieţii, urcuşul răzbind,
Se desăvârşesc cu ascensorul solar
Fixat de grumazul zenitului polar;
La capătul dinspre lumină, protocolar,
Zorii ne introduc în viaţă zâmbind.

Am primit în dar o clepsidră de sânge
Să marcăm ritmul şi măsura în toate:
De la aproape, prin aici, până departe,
De la humă, prin viaţă, până la moarte…
Într-un spaţiu care continuu se restrânge.

Ca un neputincios observator,
În lupta dintre instinctul vieţii
Şi geniul incontestabil al morţii,
Încercând să desluşim taina sorţii,
Suntem îngroziţi de cerbicia lor.

Când ne caută un anume contabil
Să ne socotească contorul sideral,
Deşi totul pare nefiresc de normal,
Concluzionăm absolut informal
Că sensul vieții este necomutabil.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O9 decembrie)

SENSUL VIEȚII

Captivă-n matricea timpului în interspațiu,

Plăntăluind semințele unor noi începuturi,

Viața are un sens atent modelat cu nesațiu

Indiferent de formă, structură sau inputuri.

Trăim în iureșul unui univers, condiționat,

Într-o nesăvârșită dezvăluire și regenerare,

Nelăsând niciun gest pozitiv nedezdăunat

Și, nedisciplinată la timp, nicio eroare.

Îndemnată de mareea interioară a augustului

La fel cum oceanul atins de-a lunii incidență,

Viața complinește formula nemărginitului

În care să-și oglindească propria esență.

Închipuiri de tot felul, nădăjduim-nencetat,

Clădim castele de nisip pentru orice popas,

Doar pășind, ne dumerim de unde-am plecat

Și-ajungem până unde, definitiv, am rămas.

Depunând amprentele-n fosile drept arvună,

Simbol al existenței filozofale dospinde,

Viața este și va rămâne pentru totdeaună

O parte din veșnicia de care se desprinde.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O8 decembrie)