VRAJA MĂRII

Amurgu-mi alintă ochii și, prin ale timpului frânturi,

Retrăiesc clipele prinderii în mrejele mării

Cu inima captivă-n concertul dintre două partituri:

Tezaurul de-amintiri și bucuria revederii.

,,Cu gleznele de-aramă,-ți pipăiam

Praful de scoică măcinat fără-ncetare;

În unda-ți primitoare, îmi răcoream

Umerii rumeniți de-nverșunatul soare.

Lovind făr-osteneală țărmul arzând,

Valul tău se prefăcea-n pescăruș străveziu

Care m-ademenea cu aripi fluturând

Spre-abisul sufletului tău, fără să știu.

Într-un dialog speculat și tăcut,

M-ai invitat la iarmarocul din zori,

M-ai lăsat în apnee, cu grai nenăscut

Provocându-mă cu  oferta de comori:

«Uite, epava unui vapor lovit de coșmar;

Cu prova, se sprijină-n scoicile cenușii,

Cu pupa împunge străfundul de calcar,

Peste toate punţile, aleargă raci vii.»

Mi-ai dedicat un crab și-un delfin,

Dantelați cu spuma sărutând nisipul;

Vrăjit, m-am prefăcut orb, numai să vin

Brațele desfășurând, să-ți mângâi chipul.

Ca pe-un tărâm slăvit de-apoteoze,

Fără motiv, pe loc, te-am venerat;

Într-un destin ascuns pe pajiștea de roze

Iubirea mea, pe veci, ți-am declarat.”

(Constanța, 2O17, O1 august)