Schimbând nuanțele precum cameleonul,
fiecare orizont își caută propriii zori.
Lăsând cerul curat de orice vină,
norii nopții se destramă în cântul
pitpalacului.
Una câte una, floarea cerului își pierde petalele.
În coridoarele întortocheate ale
pământului-labirint,
se tolănesc conuri de umbră.
Ecou după ecou, cocoșii aprind lumânările
zorilor;
din ghemul nopții, fitilul lor devine firul
Ariadnei.
De pe plaiuri înverzite și dumbrăvi aprinse
de izvoare,
alunecă de pe buza ierbii roua.
Clocotind sub rădăcini,
cu vioara, greierii relansează chemări
cuceritoare;
trilul ciocârliei atârnă de parfumul florilor…
Din ferestrele de mătase,
visând mirajul pe tainele aripei,
în dansul luminii,
inima înaripată inițiază bucuria zborului.
Răstignită pe perine parfumate,
dezamăgirea lui Dedal –
omagiu adus viselor
care au îndrăznit dincolo de genele înrourate
ale zorilor.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O5 august)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu