Exercițiu impus

În clipe scadente de promisiuni, contrastant,

Încercând să descâlcim ale noastre probleme,

Mereu, se-ntâmplă altceva, mai important

Deasupra pământului împovărat de blesteme.

Sub eternul acestei imense cupole de-albastru,

Scuturăm aripile de ce-au putut să-ndure;

Când toamna-și picură nuanțele pe-al naturii rastru,

Poposim pe floarea ce poartă sărutul de fluture.

Zăvorâți în clepsidra răstimpului scurs,

Ostenind împreună, ajunși la capăt de drum,

Paradoxând ne-asumăm al vieții parcurs,

Numărând secunda rămasă din implacabilul fatum.

De povara sufletului, cu gândurile îngreunate,

Adunăm necuprinsul într-o ultimă îmbrățișare ,,la sol”...

Linia orizontului se șterge din privirile încețoșate;

O pasăre decupată, în zbor solitar, ,,cade-n gol”...

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 19 august)