Inventariind toate sentimentele – mai ales pe cele netrăite,
respirând aerul timpului,
cu trupul învolburat de vrajă,
risipiți de mult prea multe decizii amânate,
căutăm fata morgana;
când aproape s-o atingem,
se transformă-n nestatornică piatră mărunțită.
Cu imagini dublate-n unduiri,
zeița ubicuuă își venerează trupul de nisipuri amăgitoare;
are întotdeauna forme apetisante de fecioară râvnită
și te pătrunde cu imaginare șoapte nerostite.
La fel cum procedează orice vulpe sumbră,
spre oaza speranței din deșertul sufletului,
șterge fiecare urmă care-i aparține și chiar propria-i umbră
cu dunele de nisip ale timpului.
Bănuindu-și toamna,
când amurgul aprinde orizontul,
purtat de (a)vântul crepuscular,
stropul de piatră efemer lunecă grăbit;
nu înainte de-a pregăti terenul pentru execuția finală.
Doar hrănită cu uitare,
dorința mai poate încolți triumfală
într-o zadarnică revărsare de nisip mișcător, de timp și zbor,
cu armonie minerală,
pentru deșertul următor.
(Drobeta-Turnu Severin, 2017, O4 iunie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu