Memoria timpului împresoară amintiri

Am atins piatra supusă de dalta viziunii;

pe intravilanul pătrunderii instinctive în esență,

nisipul venitoarelor discerneri,

rourând tăceri dintr-o altă existență,

mi s-a lipit de degete pro memento.

Când valurile vieții freamătă sub razele sângerii ale lunii,

fiecare pulsație reverberează parfumul unui paradis regăsit,

memoria farului sclipește-n chemarea depărtărilor,

 o ancoră statornicește patima înfiptă-n carnea sufletului...

Deprins cu alergătura călătorului de cursă lungă,

ajuns la furca vântoasă a drumurilor,

amintiri pe care timpul nu le poate șterge

mă poartă pe aripile trecutului spre viitor.

Cu patos de instincte primare,

înainte de a-mi umple croznia de amintiri,

nu vreau să fac recurs la hardul memorabil fără margini

(ce-ntoarce viețile apuse în ecou),

spunând că toate astea-s firești...

De nu, cumva, pierzându-și virtutea de oglindă,

situația devine alta...

Uneori,

și din aheronticul ținut al timpului,

ies umbre alungite

cântându-și refrenul.

(Drobeta-Turnu Severin, 2017, O6 iunie)