Eternul echilibru

În această lume, intrăm cu capul înainte

și cu picioarele înainte traversăm Styxul;

între cele două nemărginite molcomiri,

orice e o problemă de oportunitate.

În amestecul dintre posibil și realitate,

în schimbul constant dintre dăruiri și primiri,

între ,,a face” și ,,a fi”,

când spre stânga, când spre dreapta,

de ambardeea vieții, tăvălit,

inevitabil, am exersat și poziția de echilibru...

între benevolența luminii și asprimea întunericului,

în palpitul sumarului de trăiri,

spre căutarea de sine,

între culori de curcubeu, gândind la echilibru,

vinovat de ce n-am reușit să fac,

de mult prea multe ori,

m-am împiedicat de mine însumi.

Pretutindeni, există un medium în toate;

(a)tras de forme legând privirile de lume

și de fluturii din jurul inimii,

cu patimă,

am sfărâmat echilibrul fragil între sentimente și rațiune,

dar am primit multe compensații virtuale în plan mental;

Între plinul inimii și golul în care se pierd privirile,

am aflat izvorul propriilor neliniști.

Prin extensie la întregul Univers

cu-al său dinamic echilibru gravitațional,

învingând adversitățile timpului,

viața însăși e un echilibru delicat

între varietatea infinită

– nu doar un simplu efect al hazardului –

și unitatea, uneori, ciudată a contrariilor

într-o repetabilă simfonie de începuturi și sfârșituri

în toarcerea necontenită a vremii.

(Drobeta-Turnu Severin, 2017, 14 iunie)