TĂCEREA CUTREIERĂ CU PAŞII CUVINTELOR

În liniştea sufletului, gândindu-mă la toate,
Am început să mă mir tot mai mult de mine,
Am ajuns să-nţeleg că, din tot ce se poate,
Când pasul va tăcea, vor rămâne prea puţine.

Cu foarte mici excepţii, oploşit pe-al vieţii plaur,
Trecutul pare o casă pustie pentru tot ce-am făcut.
Azi, nu mai cred că tăcerea este un talisman de aur,
Căci nimeni nu va recunoaşte: ce frumos a tăcut!

Mai zgomotoasă decât orice linişte neştiută din univers,
Tăcerea radiază în fiecare gând şi-n zbaterea de puls.
Cu timpul, am învăţat s-o accept ca pe un fapt divers,
Dar, azi, spunându-mi: nu m-atinge!, mi-a dat un impuls.

Învăluite-n amurgul stelelor şi-n zorii pe care-i vestesc,
Aşez cuvintele nerostite sub pernă, spre aducere-aminte.
Pe-un recif curat de tăcere, încerc şi eu să mă odihnesc,
Dorind gândurilor mele să se-nţeleagă-n acele cuvinte.

Pe firul clipelor din matca vieţii către izvorul cu arome de cuvinte
Încerc să recuperez, în scris, doar pe acelea care luminează
Ca o prelungire a viselor adunate sub hlamida nopţilor sfinte
Spre-a dărui simţăminte pe care numai inima mi le dictează.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O5 martie