OUL ŞI ECOUL

Oricărui ou îi este greu, chiar şi la soare,

Să se transforme într-o pasăre-ecou.

Dar nu va învăţa niciodată să zboare

Dacă va rămâne la stadiul funciar de ou.

În picătura prezentului nostru finit

Suntem ca ouăle deznădăjduite.

Dar nu putem continua la infinit

Să rămâne doar nişte ouă-obişnuite.

Chiar în condiţii de vremuri sărăntoace,

Dacă vrem în zbor avântat să ne ridicăm,

Trebuie să ieşim din placentara găoace;

Altfel, riscăm, după un timp, să ne stricăm.

Ecoul este găinuşa timpului pribeagă;

Cotcodăcind necontenit prin zările albastre,

Cheamă-nţelepciunea noastră să aleagă

Levitaţia distinctă a seminţiei noastre.

Şi universul găinuşei cochetează cu ecoul;

Nici el nu are răspuns la întrebarea sfidătoare

Din moment ce n-am stabilit care este oul

Şi care este găina eternei dispute planetare.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O3 martie