CIUTURA CU AMINTIRI

Când mă oglindesc primăvara-n fântână,

Văd soarta plutind între două ceruri înstelate.

Mă surprind cu sufletul meu de mână

Clătindu-mi amurgul în apele-i revigorate.

Petale de suflet presar în fântână.

Parfumul lor se îmbibă în piatră.

Piatra curge în lacrimi de ţărână

Inundând a copilăriei mele vatră.

Mi-e dor de-acele amintiri cu dare de mână,

De ciutura care mă adăpa cu vise înaripate,

De curcubeul furişat ştrengăreşte în fântână

Copleşindu-mă cu aripi de fluturi înrourate.

Când pe trupul de mătase al lunii curg

Ultimele îmbrăţişări solare din amurg,

Speranţa îşi urmează supusă eterna ispită

Aşa cum umbra mă urmează nedezlipită.

Fac din razele lunii o scară cu trepte ancestrale

Pe care să coboare cerul când amurgul se crapă

Şi să-şi repună în cupola virtuţilor astrale

Stelele care au coborât în copilărie să bea apă.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O4 martie