Când chipul ia aspect de primăvară
și sufletul privește dincolo de sens,
zâmbetul
– cea mai luminoasă formă de comunicare –
trimite o rază de curcubeu
peste bobul de rouă din geana zorilor.
Însuși trecutul freamătă într-un zâmbet de bucurie;
amintirile și greșelile își alungă umbrele simptomatice.
În văpăile sufletului,
rămân parfumul lor dulce, melancolic
și lumina tandră din lacrima unui zâmbet
– care doare salin pe buzele timpului –
ca un rest nostalgic de trecut
cu ecou de speranță-n viitor.
Dacă lumina nu s-ar odihni în lacrimi,
n-ar apărea curcubeul.
Să nu ne temem de riduri!
Privite în oglinzi retrovizoare,
ele ne arată unde au fost zâmbete.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 24 martie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu