Dinspre orizontul cu buze roșii,
în ochii primăverii,
mistuind deșertul hibernal,
lacrimi de viață.
Amurgul de la capătul luminii îmbujoreaz-amintiri.
Ecoul lor reverberează silabe înverzite;
cele mai multe înmuguresc în cuvinte.
Din inflorescența febrilă a dorințelor,
încerc să le polenizez în metafore,
și mă rog de zorii primăverii timpurii,
în pământul reavăn de speranțe,
să le crească falnic pom roditor;
sub cupola căruia să-mi odihnesc
eu – pasăre urcând pe scara timpului –
aripioarele-mi trudite
în anotimpul cu parfum de fructe pârguite
când înfloresc gândurile
în panere de suflet.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, O4 martie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu