VIAȚA CA O LECȚIE ÎNVĂȚATĂ

Dorind să se (re)confirme pe sine, irefutabil,

Neprecurmat, natura ne lansează provocări;

În echilibrul precar dintre practic şi dezirabil,

Ne vrea mai încrâncenaţi pe-ale vieţii cărări.

Mai mult sau mai puţin, acute sau terne,

Insidioase, mocninde sau rafinate la faţă,

Toate dezechilibrele acestei lumi moderne

Se regăsesc în locul geometric numit viaţă.

Din prea multă confuzie,-n iureşul interior,

Cu care ni-i prigonită pe dinăuntru fiinţa,

Trăind cu teamă orice dezechilibru a prior′,

Nu facem altceva decât s-anticipăm suferinţa.

Suferinţa are, fără-ndoială, şi rol creator;

Deşi pare povară chiar şi vremelnica durere,

Cu migala celui mai tenace-nvăţător,

Ea predă lecţii despre câştigul de putere.

Care preface suferinţa-n prudenţă fecundă

Cum se căleşte fierul la flacăra alcalină;

În rezidenţa asigurată de propria-ne umbră,

Lecţiile învăţate nasc armonice de lumină.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 25 martie)

ZÂMBET DE LUMNIĂ

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Când chipul ia aspect de primăvară

și sufletul privește dincolo de sens,

zâmbetul

– cea mai luminoasă formă de comunicare –

trimite o rază de curcubeu

peste bobul de rouă din geana zorilor.

Însuși trecutul freamătă într-un zâmbet de bucurie;

amintirile și greșelile își alungă umbrele simptomatice.

În văpăile sufletului,

rămân parfumul lor dulce, melancolic

și lumina tandră din lacrima unui zâmbet

– care doare salin pe buzele timpului –

ca un rest nostalgic de trecut

cu ecou de speranță-n viitor.

Dacă lumina nu s-ar odihni în lacrimi,

n-ar apărea curcubeul.

Să nu ne temem de riduri!

Privite în oglinzi retrovizoare,

ele ne arată unde au fost zâmbete.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 24 martie)

RONDELUL INIMII

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Între semnul întors de-ntrebare

Și reprezentarea lui în oglindă,

Există sensuri profunde pe care

Rațiunea nu poate să le prindă.

La sunet de toacă, răbdătoare,

Iubirea se furișează șerpuindă

Între semnul întors de-ntrebare

Și reprezentarea lui în oglindă.

Când Eros, cu focuri mistuitoare,

În camera suspinelor, se-afundă,

Glasul rațiunii nu mai are valoare;

Doar inima mai poate să răspundă

La cele două semne de-ntrebare.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 23 martie)

PRICINI DE NELINIȘTE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Între plecările și întoarcerile crepusculare,

în infinitul de tic-tac-uri,

viața pune biciul pe tine;

te regăsești mărginit în vastul labirint albastru.

Tot ce-ar trebui să fie cale dreaptă

nu e nici firul Ariadnei,

nici cel al Penelopei;

iar tu nu ești nici Theseus,

nici Ulise scăpat teafăr de sirene

când Eol a legat vânturile neprielnice.

Pașii par legați la ochi cu eșarfe de ceață.

Convalescent supus zădărniciei,

în dedalul de inepuizabile încercări și presupuneri,

bătăile inimii te dau de gol.

În sălașul dorințelor,

stau la pândă minotaurii.

Contemplând între două respirații,

doar hematia tăcerii

conștientizează relativitatea instinctului rătăcitor

lăcătuit într-un glob de sticlă

brodat din lacrimile neputinței și fitilul lumânării.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 21 martie)

RONDELUL IMPOSIBILEI REÎNTOARCERI

Reflectând la ochiul mirat, deschis către lume,

Din care însăși primăvara vieții mele-a izvodit,

Retrăiesc întâmplări adunate-n câteva albume,

Și,-n brațele acestei primăveri, mă las iscodit.

Întors în copilărie, sufletul încearcă să rezume

Tot ce,-n goana vremelnicei clipe,-a dobândit,

Reflectând la ochiul mirat, deschis către lume,

Din care însăși primăvara vieții mele-a izvodit.

Cum orice râu de munte, neistovit în spume,

Să nu se poată-ntoarce la izvoare,-i osândit,

Copilăria-i amintire ce devine terapie anume

Ce nu se poate repeta decât în dorul spovedit

Reflectând la ochiul mirat, deschis către lume.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 2O martie)

RONDELUL IERBII

Sămânță stelară de-origine divină,

Ce-ncalță-n verde șesuri și obcini,

Din bobul de rouă, soarbe lumină

Și-mpletește pământul cu rădăcini.

Și-atunci când nădejdea-i puțină,

Aduce-alinare prin zigoții genuini –

Semințe* stelare de-origine divină,

Ce-ncalță-n verde șesuri și obcini.

Stă semeață pe câmp sau pe clină;

Pe ea, totdeauna, poți să te sprijini.

Chiar și atunci când coasa o-nclină,

Se-nalță cu tot mai multe tulpini

Din sămânța stelară de-origine divină.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 18 martie)

*,,Fiecare sămânță e o năzuință” (definiție aforistică de Khalil Gibran)

RONDELUL PRIMĂVERII

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Râurește vremea fără de tăgadă

Peste natura ieșită din hibernare

Care, dup-armistițiul de zăpadă,

Se pregătește iar de sărbătoare.

Soldații iernii cad în ambuscadă,

În războiul exploziv de culoare,

Dar vremea curge fără de tăgadă

Peste natura ieșită din hibernare.

Soarele trimite salve-n canonadă

Iubirea și speranța iau amploare...

Păsările juruiesc întruna-n serenadă

Prin livezile cu frunțile în floare.

Bucură-te, acum, inimă iubitoare,

Căci vremea râurește fără de tăgadă!

(Timișoara, 2O18, 17 martie)

Rondelul lui Mărțișor

Când soarele-și deschide dalia cerească

Trimițând  sărutu-i de raze peste coline,

Zăpada  saltă-n  șuvoaie  de  pe  coastă

Strecurându-se-n  izvoare  cristaline.

Din pământ, seva-ncepe  să  țășnească

În mugurii  prea  gurmanzi  de lumine,

Când soarele-și deschide dalia cerească

Trimițând  sărutu-i de raze peste coline.

Vântului îi place să glumească

În  zile  din  ce  în  ce  mai  blajine

Și-n sălcii plângătoare să șoptească:

,,Treziți-vă  că  primăvara  vine

Când soarele-și deschide dalia cerească!”

(Timișoara, 2O18, 16  martie)

SEMNE DE PRIMĂVARĂ

Dinspre orizontul cu buze roșii,

în ochii primăverii,

mistuind deșertul hibernal,

lacrimi de viață.

Amurgul de la capătul luminii îmbujoreaz-amintiri.

Ecoul lor reverberează silabe înverzite;

cele mai multe înmuguresc în cuvinte.

Din inflorescența febrilă a dorințelor,

încerc să le polenizez în metafore,

și mă rog de zorii primăverii timpurii,

în pământul reavăn de speranțe,

să le crească falnic pom roditor;

sub cupola căruia să-mi odihnesc

eu – pasăre urcând pe scara timpului –

aripioarele-mi trudite

în anotimpul cu parfum de fructe pârguite

când înfloresc gândurile

în panere de suflet.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, O4 martie)

RONDELUL GHIOCELULUI

Curajosul soldat al lumii vegetale,
Prin hlamida iernii, străpungător,
Păstrează-n veșmintele sale
Albul stindard de-nvingător.

În lacrimi de rouă sacramentale,
Dă reverență vieții recunoscător
Curajosul soldat al lumii vegetale
Prin hlamida iernii, străpungător.

Când vântu-l întâlnește-n cale,
Al primăverii brav prevestitor,
Cu clopoțelul de-argint din petale,
Vestește carnavalul florilor

Curajosul soldat al lumii vegetale.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, O3 martie)

RONDELUL MĂRȚIȘORULUI

Cuprins în frumusețea unui gest,
Un mărțișor înseamnă împlinire
Când primăvara dă supremul test
Lansând un semn de primenire.

Omagiu vieții ca un dar celest
Când ghiocelul sun-a izbândire,
Cuprins în frumusețea unui gest,
Un mărțișor înseamnă împlinire.

Dăruit cu sufletul curat și-onest
Ca un veritabil talisman de iubire,
Acest simbol de viață manifest
Se poartă-n suflet cu împătimire - 
Suprem răspuns de mulțumire

Cuprins în frumusețea unui gest.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, O1 Martie)