Fibrele nu sunt nicidecum fragile;
Conspirate, încât să pară futile,
Iau până și zâmbetul de pe oase.
Arhitecturate cu mișcări agile,
Potrivite-n poziții ingenioase,
Împletite-n țesături lipicioase,
Fibrele nu sunt nicidecum fragile.
Ademenite și hipnotizate cu zile,
Viețile lichefiază neputincioase;
Clipele li se drenează nemiloase
Transformându-și nisipul în argile
Împletite-n țesături lipicioase...
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, O3 decembrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu