Credeam că m-am născut pentru furtună!
Am încăpăţânat marea să mă-nveţe cu ea.
I-am simţit împreună îmbrăţişarea necerească.
De multe ori,
albatros cu sufletul hoinar,
în ecouri de tunete cu încolţiri de fiară,
mă luam la-ntrecere cu vântul
încercând să ne potrivim zborurile
să nu-i simt furia cu care-mi întoarce aripile.
Dar azi,
ca o liră înstrunând dorul de larg,
ecoul furtunii mă-ndeamnă
să-mi ajustez pânzele în arboradă.
Cu tâmplele,
asemenea spumei mării după furtună,
răsfoiesc lumina din zborul pescăruşilor.
Înțelesul vieții e cu mult mai tânăr decât mine;
din gânduri ferecate-n amintiri,
culeg imagini de viitor.
Sufletul meu caută liniştea
să se poată dărui.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 21 decembrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu