FRÂUL NĂZUINȚEI

Știa că nisipul nu curge la-ntâmplare:

După îndatoririle lui corporatiste,

În jocul mult prea egal al clipelor,

Anticipează cenzura și ancorează adevărul

Cum o barcă în rada orizontului de aramă.

Încercând să nu cadă în capcana generalizării,

Și-a propus o aventură în iertare

Orientată spre sinele interior.

Singura speranță era ca nisipul să nu intre în agitație,

Să renunțe la o bătaie de cap în plus

Și să nu-l bage prea mult în seamă.

Atunci, tocmai atunci, aripa ultimului gând

Desprinde ancora vieții de lutul adânc.

Cu indiferența divină a duhului salin,

O lumină zgomotoasă de argint

Tivește chenarul ferestrei dinspre mare.

În scoica în care marea încărunțește,

Răsfrângerea luminii închide orice înțeles.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, O8 iulie)

RONDELUL IEI ROMÂNEȘTI

Seducătoarea și neprihănita ie populară,

Devenită modă fără vârstă, din străbuni,

Cu timpul, a devenit și brand de țară,

Simbol al renovării tradițiilor la români.

Din lada de zeste românească, seculară,

Urcând semeață printre ispite și genuni,

Seducătoarea și neprihănita ie populară

A devenit o modă fără vârstă, din străbuni.

Cu broderii împodobită, subțirică și ușoară,

Încită la cuviință, pudoare, dar și pasiuni;

Amintind de lada de zestre de odinioară,

În muzeul timpului, e una dintre minuni

Seducătoarea și neprihănita ie populară.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 24 iunie)

RONDELUL IELELOR

Ielele sunt făpturi de fecioare zănatice

Cu aspect iluzoriu de enigmatice vestale,

Cu forță de seducție și putințe magice

Urmare a senzualității lor nenaturale.

Goale sau în diafane văluri acromatice,

Excelente dansatoare și cântărețe corale,

Ielele sunt făpturi de fecioare zănatice

Cu aspect iluzoriu de enigmatice vestale.

Vindicative cu apariții exclusiv lunatice,

Iau mințile păcătoșilor întâlniți în cale.

Considerate, deseori, duhuri hieratice,

Datorită înfățișării lor vădit sacerdotale,

Ielele sunt, de fapt, vrăjitoare malefice.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 16 iunie)

Rondelul făuritorului de pâine

Cu credință, speranță și rouă de sudoare,

Ostenind povarnic pentru ziua de mâine,

Bobul de aur pârguit în țăst divin de soare

Să-l prefacă-n bucurii cu-aromă de pâine.

Se topește-n arșița cuptorului de soare

Și curge discret precum fluviul de grâne,

Cu credință, speranță și rouă de sudoare,

Ostenind povarnic pentru ziua de mâine.

Din vatra-ncinsă de-a soarelui dogoare,

Strânge căldură-n lanul propriului sine

S-o dăruiască la coptul pâini-n cuptoare,

Menită tainei curgătoarei vieți a-ntreține,

Cu credință, speranță și rouă de sudoare.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 12 iunie)

RONDELUL ZILELOR ARVUNITE

Nu-mi socotesc viața-n zile,

Fiindcă nu pot fi-nmulțite.

Lungesc viața clipelor utile;

Doar ele pot fi neprețuite.

Aride, febrile, uneori, fertile,

În număr fix, au fost hărăzite;

Nu-mi socotesc viața-n zile,

Fiindcă nu pot fi-nmulțite.

În vremelnicul popas, alipuite,

Zilele se scurg mult prea docile;

Cu clipele frumoase, arvunite,

Vreau să le fac mai versatile,

Dar nu-mi socotesc viața-n zile.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 11 iunie)

RONDELUL CRAIULUI NOU

Semiluna-ngustă cu profeții de lumină în gând

Seceră granița promisă zărilor cu raze de hiacint,

Ferind steluțele tremurânde cu trupul plăpând

De vârful ascuțit al galacticelor brațe de-argint.

De firul ne(pre)văzut al bolții-ntunecate atârnând,

Poleind ape și umbrind poteci pe-al lumii labirint

Semiluna-ngustă cu profeții de lumină în gând

Seceră granița promisă zărilor cu raze de hiacint.

Cu lumină, din candela soarelui împrumutând,

Desfoaie gândul nopții spre-mbrățișări de-alint;

Este cu mult mai îndestulată-n stele scăpărând

Decât luna împlinită, cu-al său fantastic print,

Semiluna-ngustă cu profeții de lumină în gând.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 1O iunie)

ALGEBRA VIEȚII

Chiar dacă aduce numeroase satisfacții,

Înțelegerea,

Lașitate delicată,

Este obositoare.

Chiar dacă nu-i o stare plăcută,

Îndoiala,

Dezertare subtilă,

Este liniștitoare.

Interesecția înțelegerii cu îndoiala,

În pofida realității,

Iluzie persistentă,

Este asimpto(ma)tică.

Aproximația,

Formă delicată de ambivalență,

Este modelul din care se bănuiește

Matricea destinului.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 3O.O5)

EXERCIȚIUL VENERAȚIEI

În amintirea ta,

Am implorat ploaia

Să-mi însenineze amurgul.

În urma pașilor,

Am răsărit luna

Să mă călăuzească spre tine.

Cu sufletul fără prejudecăți,

Ți-am căutat ochii

(Încercând)

Să-i fac să vorbească.

În lumina lor,

Ceva bănuitor:

Răceala unui suflet

Îndepărtându-se anevoios.

În zadar, te caut în mine,

Dacă nu mă descopăr în tine.

Din confruntarea cu realitatea,

Am devenit ecoul speranței

Să aflu ce va fi după.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 29.O5)

NEÎNDOIALĂ

Pe lung-metrajul vieții,

Între opiniuni sistematizate

Și aplicațiile lor șablonizate,

Preocupări de tot felul

Îmi orânduiesc timpul,

Destrămându-l.

Nu mă-ndoiesc că

Universul are un alt univers,

Că relativul are un alt relativ,

Că ecoul are un alt ecou,

Că orice realitate are o altă realitate;

Nu mă-ndoiesc că

Semeția și frumusețea lumii

Sălășluiesc în lucruri mărunte care,

La rândul lor,

Sunt părți ale altor lucruri mărunte…

Nu mă-ndoiesc că,

-N inerția imanentă a-ntâmplărilor,

Oriunde și oricând,

Orice se poate întâmpla.

În imposibilitatea

De-a cuprinde necuprinsul,

Am ajuns la punctul în care

Certitudinea este inutilă;

Însăși lipsa ei devenind singura certitudine!

Am înțeles asta destul de târziu;

Să fie un prim pas spre înțelepciune

Sau o sămânță de miracol meritat?!

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 27.O5

RONDELUL COPILĂRIEI

Copilărie cu icoane și-amintiri izbăvitoare,

De care, la-nceputul vieții, am avut parte,

Privită prin oglinda timpului retrovizoare,

Îi dai prezentului meu un înțeles aparte.

În casa ta, am deprins lucruri de valoare:

Jocul și viața fac parte din aceeași realitate,

Copilărie cu icoane și-amintiri izbăvitoare,

De care, la-nceputul vieții, am avut parte.

Atunci când mi-e greu, mă-ntorc la izvoare;

De ecoul lor cristalin, nimic nu mă desparte.

Cu parfumul întâmplărilor nemuritoare,

Te (con)viețuiesc până dincolo de moarte,

Copilărie cu icoane și-amintiri izbăvitoare!

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 18.O5)

Pastor de sunete

Cu eșarfe multicolore de mătase,

Sferic, dar pașnic de lumesc,

Mă ning clopotele timpului.

Peste tâmplele-mi obosite,

Se revarsă raze selenare.

Inima-mi este precum vântul;

Mă ființează atâta timp cât bate.

Astă seară, lui m-am dăruit

Să mă lase cârmuit.

Vreau să cred că el, vântul,

E un cor al sunetelor de lumină

Aprinse doar pentru mine

În liniștea mutualizantă.

În această dulce reverie

Îngerind la fereastra sufletului,

Gândul mă poartă spre Pitagora care,

Sacralizând notele muzicale

Și transformându-le în ecuații matematice,

A zdruncinat, pentru prima oară,

Metafizica sunetelor;

Sau spre Orfeu, fiul regelui trac,

(Oeagrus și al muzei Calliope)

Sau Hipocrate, sau Ficino care,

Sub blânda mângâiere meloterapeutică,

Postulau echilibrarea meridianelor energetice.

Ecou al lumii invizibile,

Într-o acustică celestă,

Cel mai natural și creativ muzician al omenirii,

Cu recunoscutu-i extaz spontan,

Cântă la fautul de os al copilăriei,

Acompaniind cu toba mării,

Impasul emoțional al sufletului

Colindând universul de amintiri

De care îmi e dor

Să-mi mai fie dor.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 17.05)